Biologia : Organul auditiv

Organul auditiv (urechea)

O ureche este un organ folosit de un animal sau om pentru a detecta sunete. Termenul se poate referi la întreg sistemul responsabil pentru colectarea și procesarea primitivă a sunetului (începutul sistemului auditiv), sau doar la partea vizibilă a acestuia. Nu toate animalele au urechi în aceași zonă a corpului.

Mamiferele, inclusiv omul, au două urechi, dispuse pe fiecare parte a capului.

Anatomia urechii umane.

Urechea externă este partea externă a urechii. Partea vizibilă a urechii, numită pavilion sau concă auriculară, captează undele sonore din aer și le transmite prin canalul auditiv spre urechea interioară. Multe mamifere pot să-și miște pavilionul pentru a-și concentra auzul într-o anumită direcție, la fel cum fac cu ochii. Oamenii și-au pierdut această abilitate. Trecând prin canalul auditiv, undele sonore pun în mișcare membrana timpanică aflată pe intrarea urechii medii.

Urechea medie este delimitată spre exterior de membrana timpanică. În cavitatea acesteia se află trei oscioare, fiecare dintre ele cu o formă caracteristică (ciocănaș, nicovală, scăriță).

Mamiferele sunt unicele ființe care au trei oase în ureche. Nicovala (incus) și scărița (stapes) provin din oasele maxilarului, și permit o detecție mai delicată a sunetului.

Vibrațiile membranei timpanice se transmit mai întâi la ciocănaș, apoi la nicovală și scăriță, iar de acolo la fereastra ovală, situată la limita dintre urechea medie și cea internă.

Oscioarele transmit vibrațiile prin membrana ferestrei ovale în fluidul din urechea interioară.

Urechea medie este cavernoasă. Dacă animalul ajunge într-un mediu cu altitudine ridicată, sau sare în apă, se va stabili o diferență de presiune între urechea medie și mediul înconjurător. Această presiune expune timpanul la riscul de a se sparge dacă nu este depresurizat. Acesta este unul dintre rolurile trompei lui Eustachio, prin intermediul căreia urechea medie comunică cu cavitatea nazală (faringe).

Urechea internă cuprinde atât organul de auz (cochilia sau melcul), cât și aparatul vestibular, un organ de echilibru format din trei canale semicirculare și vestibul.

Cochilia este o cavitate umplută cu endolimfă, un lichid fluid care primește undele sonore transmise din aer prin urechea externă și medie. Cochilia are o formă spiralată și conține membrana bazilară, a cărei rezonanță este diferită pe lungimea sa, depinzând de frecvența undelor sonore. La suprafața membranei bazilare se află un strat celular cunoscut sub numele deorganul lui Corti, care este format din celule senzoriale (cili). Vibrațiile care trec prin canalul cochiliar pun în mișcare membrana bazală și cea tectorială, care vor aclționa asupra cililor (celule senzoriale). Din aceste celule vor porni semnalele către creier, unde acestea din urmă vor fi transformate în senzații auditivee.

Istoria: Programul revolutiei lui Tudor Vladimirescu

Revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a fost unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaştere naţională a României. Revoluţia a avut cauze naţionale, economice şi sociale şi, deşi a fost în cele din urmă înfrântă, a adus în atenţia cancelariilor marilor puteri europene situaţia din Principatele Dunărene şi a determimat Imperiul Otoman să pună capăt domniilor fanariote.

Tudor Vladimirescu, conducătorul revoluţiei de la 1821

Tudor Vladimirescu (sau Theodor, aşa cum s-a iscălit întotdeauna) s-a născut în satul Vladimir din Gorj, pe la 1780, (data naşterii încă este subiect de controversă istorică), într-o familie de ţărani liberi, cu o bună stare materială. A devenit unul dintre reprezentanţii tinerei burghezii aflate în plină ascensiune: a fost arendaşul mai multor moşii, vătaf de plai (subprefect) de Mehedinţi şi a practicat negustoria. A participat la războiul ruso-turc din 1806 – 1812 în fruntea unui corp de panduri olteni, fiind decorat cu ordinul „Sfântul Vladimir” clasa a III-a şi înălţat la gradul de locotenent. A călătorit mult în ţară şi în străinătate, a învăţat câteva limbi străine şi a legat o strânsă prietenie cu intelectuali ardeleni (Gheorge Lazăr devenindu-i sfetnic apropiat), prin intermediul cărora a avut acces la lucrările unora dintre corifeii Şcolii Ardelene. A dat dovadă de reale aptitudini de comandant şi organizator militar, fiind cel care a pus bazele noilor unităţi de panduri, care trebuiau să devină nucleul „Adunării norodului” – oastea revoluţiei de la 1821.

Programul revoluţiei

Ţelurile revoluţiei de la 1821 au fost consemnate în diferite acte, începând cu Proclamaţia de la Padeş şi Scrisoarea către Poartă „Cererile norodului românesc” din 23 ianuarie/4 februarie 1821, continuând cu Proclamaţiile din 16/28 martie, 20 martie/1 aprilie, al doilea „arzmagzar” către Poartă din 27 martie/8 aprilie şi alte scrisori şi declaraţii ale lui Vladimirescu. Din toate documentele reiese că se urmărea realizarea în etape succesive a unor măsuri care să asigure instituirea unei noi ordini sociale şi politice şi să asigure accesul ţării la un statut de mai largă independenţă.

În cadrul „Cererilor norodului românesc” (un document care trebuia să devină germenele unei constituţii româneşti), se proclama că „în folosul a toată obştea” să fie instaurată o viaţă politică şi administrativă românească, (prin eliminarea elementului fanariot), „Cererile…” urmând să fie întărite cu jurămât, recunoscute de sultan şi garantate de Austria şi Rusia. Domnul, care rămânea în continuare să fie numit de puterea suzerană – Imperiul Otoman – trebuia să conducă ţara, respectând acest act, care ţinea locul unei constituţii, în unire cu „Adunarea norodului”, în timp ce Tudor, „ales şi hotărât de întregul popor român”, urma să exercite guvernarea efectivă. Numirile în toate dregătoriile mari şi mici, civile, militare sau ecleziastice trebuiau să se facă pe viitor numai prin „alegerea şi voinţa a tot norodul”, numai dintre cei potriviţi pentru respectivele slujbe şi în mod obligatoriu din rândurile celor „pământeni şi patrioţi”. Funcţionarii urmau să numai fie numiţi fără „dare de bani”, astfel încât „caftane cu bani să înceteze cu totu[l] a se mai face, ci numai după slujbă”. Se cerea de asemenea desfiinţarea tuturor categoriilor de scutiţi de plata impozitelor, iar „toate lefile străinilor să lipsească cu totul”. Aparatul administrativ trebuia redus la strictul necesar, urmând să fie desfiinţate toate organele socotite „jăfuitoare”: Hătmănia Divanului, Vornicia Capitalei, Spătăria cea mare, etc.

„Cererile…” prevedeau şi o reformă a justiţiei, prin desfiinţarea „legiuirii lui Caragea”, care nu era făcută „cu voinţa a tot norodul”. Învăţământul, care trebuia să cuprindă întreg „tineretul naţiunii roe” indiferent de originea socială, trebuia să devină treptat obligatoriu şi gratuit. Problemele fiscale formau un capitol aparte, urmând să fie puse pe baze noi, prin desfiinţarea vămilor interne şi reducerea taxelor vamale de import-export, măsuri care ar fi trebuit să impulsioneze viaţa economică.

În ceea ce priveşte ţărănimea, se pare că din considerente tactice, Tudor Vladimirescu având nevoie de sprijinul boierilor „făgăduiţi”, dar fiind atent şi la reacţiile imperiilor vecine, nu a fost abordată problema reformei agricole radicale, care ar fi dus la împropietărirea ţăranilor. În schimb, se întărea dreptul clăcaşilor pentru folosirea pământului de care fuseseră deposedaţi în timpul domniei lui Ioan Gheorghe Caragea. Proclamaţia din 23/4 martie făcea cunoscută „zdrobirea şi încetarea vericăruia jăf şi nedreptate ce aţi cercat până acum din pricina oblăduitorilor domni ce [...] v-au supt sângele” şi anunţa o „mare uşurinţă” în ceea ce priveau „toate celelalte dări şi orânduieli”, măsuri care trebuiau să aducă la „scăparea robiei întru care v-aţi aflat până acum”. ^[7] În lupta pe care urma să o poarte, el avea nevoie de sprijinul boierimii, singura forţă politică recunoscută de Imperiul Otoman şi de celelalte puteri, capabilă să-i susţină demersurile diplomatice. Tudor a făcut de la început o deosebire între boierii pământeni şi aceia care erau susţinătorii şi beneficiarii regimului fanariot. Cu toate acestea, încă de la începuturile revoluţiei, el a proclamat împărţirea „averilor rău agonisite”.

Un alt capitol important al programului lui Vladimirescu era constituirea unei armate naţionale permanente, alcătuită din panduri cu „căpeteniile lor” şi 200 de arnăuţi.

Experienţele ultimilor decenii au impus acţiuni bine cumpănite pentru a nu stârni reacţiile marilor puteri europene, pentru a nu provoca represaliile otomane sau declanşarea unor lupte între armatele străine pe teritoriul Munteniei. Linia politică externă adoptată de Tudor Vladimirescu era aceea de a nu da Porţii niciun motiv să-i justifice intervenţia armată. Aparenta lipsă de ostilitate faţă de puterea suzerană, tonul prevenitor al „arzmagazarurilor” trimise la Istambul, tratativele duse cu paşalele de la Dunăre trebuie înţelese din această perspectivă. Documentele rămase din timpul revoluţiei reiau ca un laitmotiv necesitatea ca Imperiul Otoman să nu se amestece în treburile interne ale ţării. De fapt, cererea de înlocuire a domnilor fanarioţi era în sine o poziţiilor Porţii.

O dezvoltare nouă a evenimentelor a apărut după intrarea în acţiune a Eteriei şi după dezavuarea oficială de către ţarul Alexandru I al Rusiei a mişcării greceşti şi a celei româneşti.

În ceea ce priveşte relaţiile cu celelalte provincii româneşti, Tudor îndemna Divanul să coopereze cu fraţii de dincolo de Milcov, ca „fiind la un gând şi la un glas cu Moldova, să putem câştiga deopotrivă dreptăţile acestor prinţipaturi, ajutorându-se unii pre alţii”.

Urmări şi concluzii

În primăvara lui 1822, de la Bucureşti şi Iaşi au fost trimise delegaţii pentru a cere Înaltei Poarţi domni pământeni. Din aceste delegaţii au făcut parte printre alţii: Ioniţă Sandu Sturdza, un coborâtor al lui Vlad Ţepeş, Grigorie Dimitrie Ghica, nepot de frate al decapitatului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei [28] şi vornicul Iordache Râşcanu, viitor membru in divanul domnesc al Moldovei. Această acţiune a adus în Moldova, după lunga perioadă fanariotă, din nou un domn pământean în persoana lui Ioniţă Sandu Sturdza[29] şi în Muntenia pe Grigore al IV-lea Ghica. Deşi înfrântă prin intervenţia armatelor otomane, Revoluţia din 1821 a reuşit să determine sfârşitul epocii fanariote prin restabilirea domniilor pământene, lucru care a dus la înlăturarea gravelor prejudicii aduse de Poartă statutului de autonomie a celor două Ţări Române. Totodată, revoluţia a consolidat ceea ce Nicolae Bălcescu va denumi mai târziu ca fiind „Partida Naţională”.

Informatica: Subprograme

Subprogramele in Pascal

In anumite situatii, este necesar ca o sceventa de instructiuni sa se execute de mai multe ori in cadrul unui program, eventual cu alte date; sau este nevoie pentru usurarea algoritmului sa se faca impartirea unei probleme in subprobleme. O astfel de secventa poate fi cuprinsa in cadrul uni modul de program numit subprogram. La aceste subprograme referirea se face cu ajutorul unui nume si eventual parametri (adica date de intrare si iesire pentru subprogramul respectiv).

            In Pascal exista doua tipuri de subprograme:

-          subprograme de tip procedura;

-          subprograme de tip functie.

Tot ca si o clasificare: subprogramele pot fi predefinte de limbaj (sqrt(), val()) si definite de programator. Noi ne vom ocupa de a doua categorie.

Indiferent de tip, subprogramele trebuie declarate si definite in cadrul programului principal inainte de blocul acestuia.

EX:

Program nume_principal;

USES  unituri

CONST  declaratii_constante

TYPE declaratii_tipuri de date

VAR declarartii_variabile

Declaratii de proceduri si functii

BEGIN

            {blocul programului – unde apare apelul la subprogram}

END.

O declaratie de subprogram se realizeaza in doua parti:

-          un antet de subprogram (care face legatura intre programul principal si subprogram);

-          blocul subprogramului (care descrie functionarea subprogramului).

1.    Procedurile – se declara astfel:

      PROCEDURE  nume [(lista parametrilor formali)];

      [Declaratii;]

Begin

            {corpul procedurii}

End;

Unde        nume=este un identificator ce constituie numele simbolic dat de programator procedurii.

                  Lista parametrilor formali= este optionala (poate fi vida) si precizeaza datele de care depinde subprogramul si tipul lor si are urmatoarea forma:

                  ([var] lista_variabile1:tip1;[var] lista_variabile2:tip2;……….);

Utilizarea parametrilor formali confera subprogramelor capacitatea de a actiona independent de contextul programului, dar se supun unor reguli:

-          in cadrul subprogramului se manifesta ca orice variabila declarata la inceputul unui program;

-          pot fi date de intrare (fara var, referirea la ele se face prin valoare) sau date de iesire (cu var, referirerea la ele se face prin adresa)

-           nu pot fi declarati din nou in partea de declaratii a procedurii;

                  Declaratii=procedura poate avea lista ei de declaratii in general de variabile. In cazul in care in aceasta parte se declara alte subprograme atunci avem de-a face cu subprograme imbricate. Toate declaratiile facute in acest loc sunt locale subprogramului in care sunt declarate (adica lucrurile definite aici nu au semnificatie decat in cadrul acestui subprogram.

Declaratiile facute in programul principal se numesc globale si se vad si se pot folosi in tot programul, inclusiv in interiorul subprogramelor. 

Apelul procedurilor se face in felul urmator:

Nume [(lista parametrilor actuali)];

Unde nume=numele stabilit de programator procedurii;

            Lista parametrilor actuali=o lista de variabile sau expresii dar care trebuie sa corespunda ca si numar, ordine, tip cu lista parametrilor formali de la definirea procedurii.

            Apelul unei proceduri are ca efect intreruperea secventei de instructiuni din partea apelanta (program principal sau alt subprogram), realizarea corespondentei intre parametrii actuali cu cei formali, executia subprogramului apelat, dupa care se revine la programul apelant. Astfel in memorie: se  aloca spatiu pentru p. actuali, variabilele locale, adresa de revenire in programul apelant, se face transferul parametrilor actuali, se transmite controlul primei instructiuni din subprogram.

EX: sa se scrie un program care face suma a n matrici patratice citite de la tastatura.

-          o procedura de citire,

-          o procedura de calcul al sumei.

uses crt;

type matrice=array[1..10,1..10] of integer;

var a,s:matrice;

    n,i,j,m:integer;

procedure citire(var a:matrice;n:integer);

var i,j:integer;

begin

     for i:=1 to n do

         for j:=1 to n do

             begin

                  write('a[',i,',',j,']=');

                  readln(a[i,j]);

             end;

end;

procedure suma(x:matrice;n:integer;var s:matrice);

var i,j:integer;

begin

     for i:=1 to n do

         for j:=1 to n do

             s[i,j]:=s[i,j]+x[i,j];

end;

BEGIN

clrscr;

write('Dati dimensiunea matricilor ');

readln(n);

write('Dati numarul de matrici la care se face suma ');

readln(m);

for i:=1 to m do

begin

     writeln('Dati a ', i,' a  matrice');

    citire(a,n);

    suma(a,n,s);

end;

writeln('Matricea suma este');

for i:=1 to n do

   begin

     writeln;

     for j:=1 to n do

         write(s[i,j],'  ');

   end;

readln;

END.

2.    Functiile – se declara astfel:

      FUNCTION  nume [(lista parametrilor formali)]:tip;

      [Declaratii;]

Begin

            {corpul functii}

            nume:=expresie;

End;

Elementele nume, lista parametrilor formali, declaratii au aceeasi semnificatie ca la proceduri. Diferenta fata de acestea este ca o functie returneaza o valoare care are un anumit tip (standard, string sau adresa a unei date) specificat in linia de antet si obligatoriu in cadrul blocului functiei numele acesteia trebuie sa primeasca o valoarea unei expresii.

Apelul unei functii se face prin: nume(lista parametrilor formali)  dar aceasta forma trebuie sa apara in cadrul unei expresii, a unei atribuiri, sau valoarea returnata de functie se va tipari.

Ex: Se da un vector cu numere naturale si se cere sa se numere cate din ele sunt prime.

Program nrprime;

Uses crt;

Type vector=array[1..10] of word;

Var       v:vector;

            I,n,nr:integer;

Function prim(a:word):boolean;

Var

Begin

            Prim:=true;

            For I:=2 to trunc(sqrt(a)) do

                        If a mod I=0 then prim=false;

            If a=2 then prim:=true;

            If a=1 then prim:=false;

End;

BEGIN  Clrscr;

            Write(‘n=’);readln(n);

            Nr:=0;

            For I:=1 to n do

            Begin

                       Readln(v[I]);

                       If prim(v[I])=true then nr:=nr+1;

            End;

Writeln(‘Vectorul are ‘, nr,’  numere prime’);

Readln;

END.

Mecanismul de transfer al parametrilor:

            Am specificat ca parametrii pot fi de doua tipuri:

-          parametri de intrare, transmisi prin valoare, (nu au cuvantul rezervat var in fata) mecansimul de lucru cu acestia este urmatorul:  in momentul apelarii subprogramului se transmite valoarea acestui parametru care se va pastra intr-o zona de memorie separata, iar toate modificarile referitoare la acesta se vor face in acest loc, iar in momentul iesirii din subprogram cand se lucreaza cu aceasta variabila modificarile nu vor fi vizibile.

EX:

Program  xxx;

Var x,y:integer;

Procedure ex(x:integer);  

Begin

            x:=5;

End;

Begin    x:=8;

            Ex(x);

            Writeln(x);  End.

Acest program va tipari valoarea 8.

-          parametri de iesire, transmisi prin adresa (care au in fata cuvantul rezervat VAR), mecanismul de lucru este urmatorul: in momentul apelarii subprogramului acestora nu lise rezerva memorie ci se va lucra direct in zona de memorie aloca la declararea variabilelor respective (deci toate modificarile din subprogram vor fi vizibile si in programul principal.

EX:Program  xxx;

Var x,y:integer;

Procedure ex(var x:integer);  

Begin

            x:=5;

End;

Begin

            x:=8;

            Ex(x);

            Writeln(x);

End.

Acest program va tipari valoarea 5.

Domeniul de vizibilitate al variabilelor

Am stabilit ca variabilele se impart in: variabile locale unui subprogra si variabile globale. Semnificatie acestora se vede in urmatorul desen:

	Astfel -          variabilele declarate in PP vor fi vizibile in S1, S2, S3, S4, S5. -          variabilele declarate in S1 vor fi vizibile in S1 si in S2, iar in PP, S3, S4, S5 nu; -          variabilele declarate in S3 vor fi vizibile in S4 si S5 iar in PP si S1, si S2 nu. -          Variabilele declarate in S4 vor fi vizibile doar acolo si nu in S5, S3, S1, S2 si PP

           

Variabilel declarate in S3 sunt variabile locale pentru pentru S3 dar sunt variabile globale pentru S4 si S5. Variabilele declarate in PP sunt globale deoarece sunt vizibile de toate subprogramele. Daca exista o variabila declarata si in  S3 si in S4 (ex: var a:integer) atunci in S3 se va folosi variabila definita acolo iar in S4 variabila a declarata in S4 cea din S3 pierzandu-si semnificatia.

In Pascal se pot folosi si subprograme declarate in zona de declaratii si definite mai tarziu folosind cuvantul rezervat FORWARD, acest lucru face posibila utilizarea unui subprogram inainte de a-l defini.

EX: Program  xxx;

Var x,y:integer;

Procedure ex1(var x:integer);FORWARD;

Procedure ex2(x:integer);  

Begin

            Ex1(x);

End;

Procedure ex1;  

Begin    X:=6;  End;

Begin    x:=3;

            Ex2(x);

            Writeln(x); End.

Se va tipari valoar


http://elimulnou.md/wp-content/uploads/Functii-si-Proceduri.pptx

Începutul unui nou an școlar

"Începutul unui nou an școlar"

La 1 septembrie am fost la careu, și ne-am vazut colegii, profesorii, si prietenii. Marți a fost prima zi de școala, a fost foarte înteresant și captivant, și aș vrea ca tot anul școlar să fie la fel, să aflu la fiecare lecție cîte ceva nou, să am numai note bune și să susțin tezele simestriale cu bine. Felicitari la toți cu un nou an școlar și doresc la toți un an de învațămînt cît mai înteresant.

Chimia: Metalele și Viața

CHIMIA
Metalele și Viața

Metalele in cantitati foarte mici sunt necesare tuturor formelor vitale. Ele patrund in celula vie sub forma de cationi, dar inglobarea lor este strict reglata, deoarece in cantitati mari practic toate metalele sunt toxice.

Omul, asemeni celorlalte vertebrate, are nevoie de cationi de metale, care asigura derularea multor procese de importanta vitala. Din ele mentionam:

a) metale grele - cobalt, cupru, fier, mangan, molibden, zinc si in cantitati mici crom, vanadiu, nichel si plumb;

b) metalele usoare de obicei se intalnesc in cantitati mari - calciu, magneziu, caliu si natriu.

Divizarea metalelor in necesare, neutre si toxice poate fi inexacta si deseori duce in eroare, deoarece toate elementele necesare devin toxice in doze destul de mari, si dimpotriva elementele chimice care in cantitati mici sunt necesare pentru cresterea si dezvoltarea normala a omului, animalelor si plantelor. Diferenta intre concentratiile in care ele sunt folositoare si in care sunt daunatoare poate fi neinsemnata.

De exemplu, limitele de toxicitate ale fluorului si seleniului au fost cunoscute cu mult inainte de a fi demonstrat ca aceste elemente sunt necesare in alimentare. In cazul dat diapazonul concentratiilor necesare dar mai bine zis optime de fluor in apa potabila constituie pentru Moldova 0,7-1,5 mg/1. Concentratiile mai mici sunt cauza cariei endemice, iar mai mari duc la o patologie complicata fluoroza, care ataca nu numai dintii (aparitia petelor cafenii inchise), dar si toate tesuturile osoase ale omului, in acest proces calciul este inlocuit cu fluor.

In prezent, in conditiile impactului antropogen intens asupra naturii, este foarte important de a controla nivelul continutului metalelor in produsele alimentare, in mediul ambiant, deoarece sunt cunoscute cazuri de intoxicare a oamenilor cu compusii metalelor grele. 

Prin ce sunt periculoase metalele grele?

In primul rand, la prepararea bucatelor metalele nu se descompun, dinpotriva concentratia lor la unitatea de masa creste.

In al doilea rand, metalele poseda proprietatea de a se acumula in organismul uman, astfel ele franeaza sau chiar blocheaza procesele biochimice intracelulare.

In al treilea rand, majoritatea metalelor poseda proprietati mutagene si cancerogene si destul de anevoios se elimina din organismul uman...

Cateva cuvinte despre metalele cele mai raspandite si dinamica caruia in mediul de viata variaza in dependenta de impactul antropic.

PLUMB

Plumbul este unul din metalele care polueaza mediul ambiant, raspandirea caruia in natura este direct proportional numarului unitatilor de transport. Exista multe descrieri despre aparitia anemiei, provocate la intoxicarea cu plumb. A fost stabilita dependenta mortalitatii oamenilor din cauza afectiunii vaselor creierului, nefritelor cronice si nivelului de poluare a mediului ambiant cu plumb.

Investigatiile medicale au demonstrat ca schimbarile in comportamentul nou-nascutilor si a copiilor de varsta mica sunt conditionate de influenta plumbului prin intermediul organismului mamei in perioada dezvoltarii intrauterine si alaptarii. Aceasta concluzie este confirmata de toxicologi in rezultatul experientelor asupra animalelor.

Plumbul este unul din metalele grele, in jurul caruia sunt multe discutii si el, conform hotararii organizatiei internationale de ocrotire a sanatatii, este atribuit primilor indici de evaluare a poluarii mediului ambiant. Pentru plumb au fost stabilite concentratiile limita-admisibile (CLA). In produsele alimentare CLA ale plumbului oscileaza intre 0,005 mg/kg in produsele lactate si 1,0 mg/kg in peste.

Plumbul, patrunzand in organism este absorbit de catre eritrocite, tesutul osos si nervos, rinichi. Intoxicarea cronica cu plumb duce la dezvoltarea nefritei. Efectul biochimic consta in inabusirea activitatii eritrocitelor si cresterea cantitatii de plumb in sange.

Este descris cazul dezvoltarii nefritei cronice la un copil, care a consumat apa de ploaie, cursa de pe acoperisul, vopseaua caruia continea plumb. Intoxicarea cronica cu plumb duce la imbolnavire si la atacarea nervilor motori ai terminatiilor, care se reflecta in dereglarea conductivitatii impulsurilor nervoase. Sursele de intoxicare cu plumb pot fi benzina, alimentele si bauturile, care se pastreaza in vase, in componenta carora intra plumb sau vopsele, ce contin plumb (vase de lut glasate, vopsele de tipar, unele mase plastice).

Sunt cunoscute cazuri de intoxicare cu peste si stridii, care vietuiau in bazine, in care se aruncau deseurile industriale. Cu regret si in pietele noastre au fost depistati pesti vii cu cantitati mai sporite decat CLA stabilite pentru produse piscicole. Este destul sa constatam in apele raului Bac in raza m. Chisinau concentratiile plumbului care cresc in mediu de 3-4 ori si uneori de zeci ori. CADMIU

Cadmiu, impreuna cu plumbul mercurul si arsenicul, au fost atribuite de catre organizatia internationala de ocrotire a sanatatii metalelor grele prioritare - indicatoare ale impurificarii mediului ambiant.

Izvoare de intoxicare cu cadmiu pot fi acoperirea vaselor si metalelor, substantele colorante, care se folosesc in industria textila si electrotehnica. Putin cine stie ca renumita culoare rosie de pe etichete si reclama bauturii �Coca-Cola� contine cadmiu.

Este cunoscut, ca cadmiul lipseste in organism la nastere, dar se acumuleaza cu varsta la persoanele, care conform genului lor de activitate profesionala nu sunt supuse influentei lui, atingand maximul la varsta medie 20-30 ani. Continutul total de cadmiu in organism este legat de patrunderea lui din hrana, apa si alte surse ale mediului ambiant. Cadmiul se acumuleaza preponderent in rinichi si in cantitati mai mici in ficat si alte organe.

Doctorul american Karrol a depistat dependenta directa intre continutul cadmiului in atmosfera si frecventa mortalitatii din cauza patologiilor cardio-vasculare.

Deoarece cadmiul se acumuleaza in organe si poseda o perioada destul de lunga de semieliminare (10 -30 ani), folosirea cantitatilor neinsemnate de peste imbibat cu cadmiu intr-o perioada mare de timp poate duce la unele sau alte forme de intoxicare cu cadmiu. In rezultat standardele reglatoare limiteaza folosirea pestelui cu continut al cadmiului Cd>0,5 mg/kg masa uscata. Aceasta la randul ei atentioneaza ca ficatul si alte organe a pestilor nu sunt bune pentru consum.

CLA pentru cadmiu in produsele alimentare constituie 0,002 mg/kg - in sucuri si pana la 0,1 mg/kg - in peste. In apele Moldovei de suprafata diapazonul oscilatiilor de cadmiu constituie 0,45-24,6 mg/l in apa si 0,14-17,8 mg/l in suspensii, cele mai inalte concentratii sunt inregistrate in r. Bac in zona municipiului.

Limba Romană

Actorul dramatic	Opera dramatica:specia	Regizorul	Nume de actori	Teatrul care a montat spectacolul
Mihai Volontir	“Chirița din Iași”- Comedie	Mircea Drăgan	Surugiul	Vasile “Alecsandri din Bălți”
Dumitru Caraciobanu	“Las ‘că-i bine”	Ana Lupan	Manolache	Teatrul “Luceafărul”
Constantin Constantinov	“Revizorul”	Alexandru Cozub	Osip	Teatrul Național “Mihai Eminescu”

Fizica: Fenomene Electrice

FIZICA
Fenomene Electrice

Fenomene electrice in natura Trasnetul, fulgerul si tunetul care insotesc furtunile si care au ingrozit pe oameni multe secole isi gasesc explicatia stiintifica in existenta electricitatii in atmosfera. Trsnetul este o descarcare electrica in scanteie care se produce in atmosfera terestra, fie intre doi nori, fie intre un nor si pamant.Norii de furtuna se incarca in partea lor inferioara, in special, cu sarcina negativa, iar aceasta incarca prin influenta suprafata pamantului cu sarcina pozitiva.Cand norul se deplaseaza, zona de sarcina pozitiva de pe pamant il urmareste ca o umbra.Norul si pamantul pot fi considerati drept armaturile unui condensator intre care tensiunea electrica atinge valori de ordinul zecilor si chiar al sutelor de milioane de volti.Daca tensiunea dintre doi nori sau dintre nori si pamant devine suficient de mare apare o descarcare electrica foarete puternica numita trasnet.

Exista multe forme (tipuri) de trasnete: trasnetul liniar, superficial, globular, perlat, etc Fenomenul luminos care insoteste trasnetul se numeste fulger, iar fenomenul acustic poarta denumirea de tunet. Lungimile pe care le pot atinge scanteile trasnetului sunt cuprinse intre cateva sute de metrii si cativa km.Diametrul scanteilor este de cativa centimetri (pana la 20 de cm). In majoritatea cazurilor, scanteia trasnetului, la inceput foarte mica si anemica incepe in dreptul norilor si se alungeste in directia pamantului, aceasta fiind o descarcare preliminara care creaza in aer ceva in genul unui canal bun conducator de electricitate si care se deplaseaza spre pamant circa 50 de m cu o viteza egala cu 50000 km\s.Dupa un timp foarte scurt (zeci de milionimi de secunda) de la disparitia primei descarcari apare o alta descarcare preliminara care se apropie si mai mult de pamant si care se intrerupe din nou.Uneori au loc zeci de descarcari preliminare.Dupa ce descarcarea preliminara ajunge la pamant sau la un obiect aflat in legatura electrica cu pamantul, apare o luminozitate foarte puternica a canalului parcurs de scanteie, mai intai in dreptul pamantului apoi din ce in ce mai sus spre nori.Acum a aparut descarcarea principala a trasnetului, care se deplaseaza de la pamant spre nor.Deci au dreptate atat cei care sustin ca trasnetul il loveste pe om de sus, cat si cei care afirma ca il loveste de jos, din pamant. In canalul trasnetului aerul este complet ionizat, substanta fiind aici sub forma de plasma.Datorita degajarii unei mari cantitati de energie intr-un interval de timp foarte scurt, in canalul subtire de plasma are loc un salt brusc al presiunii care produce unde de soc acustice (tunetul).

Fenomenul lumimos care insoteste descarcarea se numeste fulger. Spectaculuase sunt fulgerele globulare de diverse forme si diametre cuprinse intre cativa decimetri si zeci de metri si care se deplaseaza in aer cu viteze relativ mici, asezandu-se uneori pe diferite obiecte, iar durata lor e cuprinsa intre cateva fractiuni de secunda si cateva minute.Stingerea lor este de obicei brusca, explosiva, putand produce deteriorari insemnate ale obiectelor din regiunea respectiva. Fulgerul al carui canal luminos nu este continuu ci fragmentat intr-o serie de formatiuni mici sferice luminoase, ce par insirate pe un fir, se numeste fulger perlat.El este considerat o forma de tranzitie intre fulgerul obisnuit si cel globular. Statisticile arata ca in fiecare minut globul pamantesc este lovit de aproximativ 1800 trasnete, ceea ce inseamna ca annual cad aproximativ un miliard de trasnete.In fiecare zi tarsnetul omoara, pe intreg globul, 20 de persoane si raneste 80. Impotriva efectelor produse de loviturile directe ale trasnetelor se folosesc instalatii de protectie numite paratrasnete.Paratrasnetul este format din unul sau mai multe elemente de captare (conductoare electrice de otel sau de cupru in forma de tije verticale sau de bare inclinate sau orizontale) instalate pe partile cele mai inalte ale obiectivelor protejate, precum din unul sau mai multe conductoare de coborare (prin care trece spre pamant curentul electric de descarcare a trasnetului) si prizele de pamant.

Matematica

Matematica
Formule Trigonometrice